20 Apr 2018

Botanique bouquet de café – cafeneaua cu iz de grădină botanică

sursa foto: restograf.ro

sursa foto: restograf.ro

Pe Strada Doamnei numărul 3 se găsește Botanique bouquet de café, o cafenea cu iz de grădină botanică, ce-și întâmpină oaspeții cu aranjamente florale și o plăcuță pe care scrie „coffee to go”.

Localul arată ca o gradină botanică urbană: mese din lemn, aranjamente florale, orhidee agățătoare, frezii, trandafiri, mult alb și un aer foarte curat. La Botanique nu se fumează, se merge pentru un brunch intim și se pleacă fericit.

Spațiul nu este foarte mare, motiv pentru care sunt doar 3 mese tip bar pentru două persoane, o masă de patru persoane și una de opt persoane. Scaunele sunt confortabile și se mulează perfect pe vibe-ul locului.

Pe fiecare masă veți găsi un meniu cochet, un aranjament floral și un card pe care sunt notate datele de logare pentru wifi. Un Caffé latte costă 10 lei, în timp ce un suc de mere natural este 8 lei.

În meniu la Botanique bouquet de café mai gasiți sucuri răcoritoare la 8 lei, freshuri de portocale, de mere sau limonade la 10-12 lei, bere Zăganu 13 lei, Grolsch 10 lei, Efes 10 lei, deci nu mai scump decât orice alt local din Centrul Vechi.

Vinurile (rose și roșu) au prețuri decente: un Chardonnay e 80 de lei, rose-urile sunt între 70-80 de lei sticla, iar un pahar de vin costă 15 lei. Alături de o cafea sau un ceai (12 lei) puteți servi un croissant cu unt sau ciocolată (5 lei), un cheesecake 15 lei (200 gr) sau înghețată (15 lei/100 ml). Meniul nu este extrem de variat, însă transformă locul într-un local perfect pentru un brunch sau o întâlnire romantică în doi.

În final, nota de plată vine însoțită de o frezie pe care o puteți lua acasă.

Despre Alexandru Ion

Cred în puterea cafelei în orice situație, căci fără ea zilele mele n-ar mai fi la fel. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*