20 Apr 2018

În Birmingham s-a deschis cafeneaua cea mai mică din lume

 

sursa foto: mirror.co.uk

sursa foto: mirror.co.uk

Jake’s Coffee Box este cafeneaua cea mai mică din lume și s-a deschis în Birmingham, într-o cabină telefonică.

Cafeneaua îi aparține lui Jake Hollier, prima persoană din lume care a închiriat o cabină telefonică. Tânărul are 23 de ani și, înainte să se apuce de vândut cafea într-un astfel de loc inedit, a fost asistent medical. Jake se laudă că vinde cea mai delicioasă și aromată cafea din Birmingham, dar și ceaiuri ori înghețată.

Am vrut să ofer ceva diferit orașului. Cabinele telefonice roșii sunt un simbol al nostru, al britanicilor„, spune Jake. „Am un aparat de făcut cafea și câteva pateuri; în cabină nu este loc de stat.

Jake afirmă că a avut aproximativ 20 de clienți în primele două ore. Întrebat despre prima sa zi la noul loc de muncă, a spus că „toată lumea părea se se uite foarte ciudat la mine”.

-84637177-img-1141

Inițiativa le aparține celor de la Thinking Outside the Box, care oferă spre a fi închiriate cabinele telefonice locale și transformate în diverse magazine. Jake Hollier este de altfel și prima persoană care profită de noua oportunitate. Tânărul britanic a lucrat la acest proiect timp de șase luni înainte să-i poată da drumul.

 

Despre Alexandru Ion

Cred în puterea cafelei în orice situație, căci fără ea zilele mele n-ar mai fi la fel. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*