27 Mai 2018

Cum se servește cafeaua în jurul lumii

Cafeaua noastră cea de toate zilele, cea care ne ajută să ducem la bun sfârșit un proiect și ne dă energie după o noapte lungă, este băutura (preparată) cea mai populară din lume, reprezentând al doilea cel mai comercializat bun, surclasată de petrol. Dar oare cum beau cafeaua locuitorii altor țări? Oare folosesc aceleași ingrediente? Oare o servesc tot într-o cană? Credeți că o combină cu ceai, ouă sau alcool? Înainte să fiți sceptici, încercați aceste cafele, mai mult sau mai puțin diferite de cafeaua noastră tradițională, și pregatiți-vă să aveți o revelație.

Portugalia

c4

Mazagran este o băutură cu cafea ce iși are originea în Algeria. Versiunea portugheză folosește espresso, lămâie și rom, iar în Austria aceasta se servește chiar și cu un cub de gheață, fiind descrisă de multe ori ca “originalul iced coffee”. Mazagran folosește cafea tare și se servește într-un pahar îngust și înalt.

Germania

c2

Eiskaffee (iced coffee) reprezintă varianta răcoroasă a cafelei. Se prepară fie la cald (i se adaugă un cub de gheață după preparare), fie la rece (preparată cu apă rece). Este foarte populară în multe țări, unde se găsește deseori și ambalată, în supermarket. Datorită diluării cauzate de gheață, se folosește o cafea mai tare. Zahărul se adaugă în cafeaua fierbinte sau în formă de sirop, atunci când se folosește apă rece.

Franța

c8

Celebra Café au lait de pe străzile pariziene se prepară în același fel precum “cafè amb llet” în ținuturile catalane, „café con leche” în Spania, „kawa biała” (“cafea albă”) în Polonia, „Milchkaffee” în Germania, „tejeskávé” în Ungaria, „koffie verkeerd” („cafea greșită”) în Olanda și Belgia, „café com leite” în Portugalia și Brazilia și bineînțeles, “cafea cu lapte” în România. O versiune a acestei cafele există și în Elveția, sub denumirea de „café renversé” (“cafea invers”), unde se pune mai întâi laptele în cană, fiind urmat de cafea.

 

Grecia

c7

Frappé este o cafea grecească, preparată din cafea instant, ce a fost descoperită din greșeală de un reprezentativ Nescafe în anul 1957. Actual, este băutura cea mai populară din Grecia, în special pe parcursul perioadei călduroase. Termenul “frappé” este franțuzesc și înseamnă “a lovi”, dar în contextul unei băuturi acesta înseamnă “răcorit”.

 

Hong Kong

c3

Yuanyang, cunoscută și sub numele de Kopi Cham, este o băutură populară în Hong Kong, ce se prepară din 3 unități de cafea și 7 unități de ceai cu lapte (altă băutură populară). Denumirea “Yuanyang” face referire la rațele mandarine, un simbol al dragostei în cultura Asiatică.

Italia

c5

Marocchino este o cafea ce își are originea în Alessandria, Italia.  În mod tradițional, se servește într-un pahar mic, reprezentând un shot de espresso, pudră de cacao și spumă de lapte. În regiunea de nord a Italiei,  se adaugă și cacao fierbinte. Numele “Marocchino” este derivat de la culoarea acestei băuturi, “marocchino” fiind un tip de material de piele maro, folosită în anii 30 pentru a face elastice de păr.

 

Irlanda

c6

Irish Coffee, îmbinarea perfectă dintre alcool și cafea, își are originea în Irlanda, după cum îi spune și numele. Joe Sheridan, bucătar șef, a creat această băutură dorind să încălzească un grup de pasageri americani ai unui avion ce nu a putut să decoleze datorită iernii aprige din anul 1940.

 

Vietnam

c1

Ca phe sua da este o băutură Vietnameză ce se prepară individual într-un filtru din metal, ce este atașat paharului din care se servește cafeaua. Acest tip de cafea a fost făcut cunoscut în Vietnam de către coloniștii francezi din secolul 19, astfel Vietnam devenind o zonă influentă în exportul de cafea. Din cauza disponibilității reduse de lapte proaspăt, Ca phe sua da a început să se prepare cu lapte condensat.

 

Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8
sursă informații

 

 

 

 

Despre Daria Mateescu

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*