11 Dec 2017

Cum a fost la True Artisan Coffee

Dragilor, cu scuzele de rigoare pentru întârzierea de a face public acest articol, a sosit momentul să vă povestesc cum a fost la True Artisan Coffee &  Campionatul Mondial de AEROPRESSun super eveniment cu și despre cafea, dedicat amatorilor și cunoscătorilor.

12994525-1275177909162609-2865992511185878579-n

(Aeropress pe înțelesul tuturor)

Sâmbătă, pe 23 aprilie, iubitorii de cafea, ne-am dat întâlnire la The ARK (o locație unde abia aștept să mă întorc pentru alte evenimente la fel de interesante ca acesta). Aflasem de ceva timp despre acest eveniment și eram nerăbdătoare să văd despre ce e vorba, dat fiind că aflasem despre „bătălia” ce urma să aibă loc între cei mai buni baristas din țară pentru un loc la Campionatul Mondial de AEROPRESS.

13082604-10201448607733453-1004881503825027195-n (1)

(The ARK)

Juriul format din Patrik Rolf Karlsson (Five Elephants din Berlin), Marius Nica (Olivo Coffee), Vlad Alexandru (Steam Coffee) și Cosmin Mihailov (Bloom Specialty Coffee) a avut o alegere grea de făcut .

13062174-534776760060098-3581636626233825968-n

(Juriul alături de MC-ul Liviu Frățilă)

Dintre cei 37 de participanți, Lazăr Alexandru Gabriel, barista @Victor Fresh to Go, a venit de la Cluj pentru a cuceri juriul. El este câștigătorului Campionatului Național de AEROPRESS din România 2016 și ne va reprezenta la Dublin, la World Aeropress Championship. Alături de Alexandru, pe podiumul cafelei au fost și Roxana Runcan de la Charlie (Locul II) și Vlad Mareș de la Guido Micro Roastery (Locul III).

Sursă www.facebook.com/victorfreshtogo

(Campionul Național la Aeropress, Alexandru Lazăr)

Numărul mare de oameni interesați de cafea m-a bucurat foarte mult, curiozitatea și entuziasmul lor văzându-se încă de la intrare, când fiecare era nerăbdător să afle ce cafenele/barista participă, ce echipamente se folosesc, ce noutăți sunt în acest domeniu, dar mai ales să guste o cafea de calitate, proaspăt măcinată și preparată cu pasiune.

13012650-1315551678460446-404222965264591407-n

(Liviu Frățilă & True Artisan Coffee Lovers)

MC-ul Liviu Frățilă (și creatorul espressoman.ro ) a dat glas acestui eveniment, reușind să-și păstreze entuziasmul și energia pe toată durata evenimentului, dar mai ales să ne transmită tuturor un strop din plăcerea lui de a vorbi despre cafea.

13083235-1315551695127111-6321196554588006184-n

(Liviu Frățilă & True Artisan Coffee Lovers)

Printre standurile cafenelelor participante, printre oameni curioși și cafele aburinde se puteau zări timid fotografiile expuse de Sorin Onișor. O expoziție de fotografii pe care sper că toți au observat-o și apreciat-o.

Nu știu voi, dar eu aștept cu nerăbdare următorul eveniment True Artisan Coffee, unde să bem împreună cafea de calitate, alături de pasionații acestui domeniu!

Blog de cafea îi felicită pe toți cei 37 de participanți și îi ține pumnii strânși lui Alexandru Lazăr la World Aeropress Championship, de la Dublin!

Sursă.

Despre Alexandra Duica

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*