19 Ian 2018

Consumul zilnic de cafea reduce riscul de recădere în cazurile de cancer de colon

sursa foto: incomemagazine.ro

sursa foto: incomemagazine.ro

Consumul zilnic de cafea cu cofeină crește posibilitatea de a supraviețui unui cancer la colon și protejează pacienții tratați deja de o revenire a acestei boli, susține un studiu publicat în revista britanică „Journal of the clinical Oncology„.

Cercetarea a fost efectuată într-o clinică de specialitate din orașul american Boston pe un eșantion format din o mie de persoane care fuseseră tratate chirurgical și cu chimioterapie pentru cancer colorectal în stadiul III ceea ce înseamnă că maladia le cuprinsese ganglionii limfatici din jurul tumorii inițiale, dar nu mai mult.

În condiții obișnuite, în 35 % din cazuri boala revine la acest tip de pacienți, dar ‘riscul este mai mic la cei care obișnuiesc să bea cafea zilnic’, s-a constatat.

Efectul asupra cancerului depinde foarte mult de cantitatea de cafea consumată. La bolnavii care au primit cel puțin patru căni de cafea zilnic (aproximativ 460 mg de cofeină), a scăzut cu 42 % riscul de reapariție a cancerului și cu 33 % cel de a deceda din alte cauze, prin comparație cu participanții la studiu care nu au consumat cafea.

Două sau trei căni de cafea în fiecare zi au avut un efect de protecție moderat, iar o cantitate de o ceașcă sau chiar mai puțin nu a produs nicio modificare.

Cu toate acestea, Charles Fuchs, director al Centrului de Cancer Gastrointestinal din Boston, coordonatorul acestui studiu, este rezervat în a recomanda consumul de cafea drept tratament alternativ pentru bolnavii de cancer la colon. „Dacă bei în mod regulat cafea și ai fost tratat de cancer la colon, nu abandona acest obicei, dar dacă nu ești un consumator frecvent și îți pui întrebarea dacă ar trebui să bei mai multă cafea, este preferabil să ceri sfatul medicului„, a afirmat el.

Autorii studiului — primul referitor la rolul consumului de cafea în combaterea cancerului colorectal — au observat că efectul este datorat cofeinei și nu altor compuși. Ei nu au reușit încă să explice mecanismul prin care acționează cofeina.

Cercetări anterioare au scos în evidență efectele protectoare pe care cafeaua le poate avea asupra altor forme de cancer, cum ar fi cel hepatic, la sân, la prostată și cel de piele. Totodată, există studii conform cărora un consum regulat de cafea poate reduce riscul de diabet de tip 2. O posibilă explicație ar fi aceea că, odată cu consumul de cafea, crește sensibilitatea organismului la insulină și se micșorează nevoia de acest hormon. Acest fenomen ar putea ajuta și la reducerea proceselor inflamatorii, care sunt un factor de risc în cancer și în diabet.

Despre Alexandru Ion

Cred în puterea cafelei în orice situație, căci fără ea zilele mele n-ar mai fi la fel. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*