20 Apr 2018

Robusta, soiul iubitorilor de cafea instant

A venit momentul să vorbim și despre cele 2 soiuri de cafea foarte cunoscute și apreciate în întreaga lume, Robusta și Arabica. Cred că tuturor ni s-a întâmplat, cel puțin o dată, să ne fie greu să alegem între cele două tipuri de cafea, dorindu-ne să o alegem pe cea mai bună, dar care să fie și la un preț avantajos.

Să recunoaștem, cu toții am stat pe gânduri atunci când am mers într-o cafenea și trebuia să comandăm. Ne doream fie o cafea tare, care să ne trezească după o noapte albă sau o cafea cu lapte, care să ne mai îndulcească puțin ziua. Ca să vă fie alegerea mai ușoară este important să cunoașteți caracteristicile cafelelor Robusta și Arabica, având în vedere că acestea sunt cele mai comercializate soiuri.

Cafeaua Robusta este originară din îndepărtatul Bazin Congo, unde crește mai rapid și este mult mai rezistentă, ținând cont de faptul ca acest climat este unul nefavorabil pentru cultivarea cafelei Arabica, spre exemplu. Este intens cultivată în Africa, India și Indonezia.

Arabica-Robusta-

Sursă foto: scoffee.ro

Acest soi de cafea este mult mai puțin pretențios în ceea ce privește condițiile climatice, adaptându-se ușor climatului sever, fiind foarte rezistentă la boli sau dăunători. Plantele de cafea Robusta pot  fi cultivate la altitudini joase, de 200-800 de metri, rezultând o recoltă mult mai mare decât în cazul altor soiuri de cafea, necesitând costuri de producție relativ scăzute.

Caffeine-Amount-in-Arabica-and-Robusta

Sursă foto: theroasterie.com

Boabele acestei specii de cafea sunt mici, cu formă neregulată, de culoare maroniu-gălbuie și conțin de două ori  mai multă cafeină decat boabele de cafea Arabica (2,7% spre deosebire de 1,5%, cât conține cafeaua Arabica), având un gust aspru, puternic, dar foarte apreciat în variantă solubilă sau espresso, datorită cremei și aromei lor.

Pentru că și prețul contează, trebuie să știți că boabele verzi, neprăjite de cafea Robusta sunt mult mai ieftine decât boabele verzi de Arabica. Din producția mondială de cafea, 25-30% este Robusta, iar ceilalți 70-75% aparțin cafelei Arabica.

robusta-and-arabica-bean

Sursă foto: scoffee.ro

Așadar, fie că vă place cafeaua solubilă, fie că doriți să savurați un espresso, asemenea italienilor, nu uitați că în mare parte din cazuri, este vorba de un amestec de cafea în care veți regăsi și soiul Robusta. Cu toate că sortimentul Robusta este de obicei folosit ca material de umplutură sau pentru a reduce o parte din costuri, calitatea sa nu este întotdeauna inferioară, depinzând de gradul de prăjire și de amestecul de cafea realizat.

Sursă: theroasterspack, scofee.ro.

Despre Alexandra Duica

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*